Uncategorized

Un alt fel de trandafiri…

Astazi ma gandeam sa creez ceva deosebit.  Am luat un set de trandafiri cu tonuri puternice de roz inchis, un vas din scoarta naturala de copac si suficienta verdeata cat sa scoata in evidenta prospetimea florilor.

L-am rugat pe un prieten foarte bun sa scrie articolul despre acest aranjament.

E un cadou superb pentru o persoana deosebita careia doresti sa ii transmiti un mesaj care te poate duce cu gandul atat la autenticitatea unei declaratii de iubire cat si la maturitatea deciziei de a accepta o cerere in casatorie.

Si daca am pomenit de casatorie atunci am sa va spun de ce m-am lasat purtat de emotia unui eveniment atat de special.  Dupa cum veti putea observa la baza aranjamantului floral se gaseste “floarea miresei” care parca imbratiseaza de jur imprejur un buchet de trandafiri. Daca vreti sa mergem si mai departe cu imaginatia am putea sa ne gandim ca trandafirii reprezinta partea masculina iar gipsofila, “floarea miresei”  – partea feminina.  Amandoua puse impreuna aproape intr-o armonie perfecta, perechea eterna yin si yang.

Duritatea scoartei de copac ne poate duce cu gandul la greutatile si incercarile pe care orice tanara pereche le intampina la inceput de drum. Momente de viata ce pot fi trecute mai usor doar daca ai alaturi de tine pe cineva cu o sensibilitate si daruire totala precum aceasta floare delicata, “floarea miresei” ,dar si rezistenta si sobrietatea pe care o reprezinta trandafirul.

Pentru ca toti sa ne putem bucura de aceste fotografii am avut nevoie de Iulian, un fotograf foarte priceput, pe care il recomand cu caldura celor care urmeaza sa se casatoreasca.

In Septembrie, la Timisoara se desfasoara un curs intensiv de aranjamente florale pentru nunti. Timp de o saptamana veti experimenta realizarea de buchete de mireasa, lumanari de cununie, mingi de flori, cocarde, ventuze auto si multe altele. Se organizeaza si o vizita la piata de flori din Szeged. Mai multe detaii click aici.

Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns