Curs floristică de bază

În perioada 24 – 29 Iunie organizez un nou program de curs intensiv pentru cei care doresc să învețe florărie cu mine.

Este un program nou, actual și adaptat cerințelor și nevoilor celor care doresc să își dezvolte o afacere în domeiul floristic.

Programul este conceput în așa fel încât să înțelegi bazele meseriei de florar, să dobândești abilități practice în realizarea bucehetelor și aranjamentelor florale, să cunoști informații concrete despre aprovizionare, bugetare și marketing în acest domeniu.

Îmi pun la dispoziția voastră toată experiența mea de florarit din ultimii 20 ani într-un program intensiv de educație. Timp de șase zile lucrăm practic, într-un ritm intens și eficient; vă asigur de toată implicarea mea în ceea ce fac. Aveți mai jos programa pe care o propun.  

Programa curs

Flori tăiate – Tipuri, categorii, sezonalitate – ” trecem” prin 25 – 30 tipuri diferite de flori tăiate. Teorie și practică

Materiale/accesorii floristică – liste complete cu materiale necesare și sursele de achiziții

Aprovizionarea cu flori tăiate – indici de calitate, indici de prospețime, prețuri achiziție la florile tăiate și material vegetal. 

Procesare, hidratare și păstrare flori tăiate. Teorie și practică

Realizarea buchetelor  de flori metodă spirală. Buchet rotund, de florărie. Trucuri, volum, ambalare. Teorie, demonstrație florală și practică. 

Realizarea aranjamentelor florale comerciale – rotund, formă, structură, linie, culoare, bugetare. Teorie, demonstrație florală și practică

Principii fundamentale de design în domeniul floristic. Impact vizual, linie, formă, culoare, utilitate. Teorie și demonstrații aplicabilitate

Florile de nuntă – noțiuni generale. Buchetul de mireasă, decor evenimente – mese invitați, prezidiu – se lucrează comercial, actual, în acord cu cerințele și bugetele pieței din România. Teorie, demonstrații floralale, practică – o tematică la alegere.

Florile funerare – noțiuni de bază – buchetul funerar, aranjament sicriu, coroana funerară. Teorie, demonstrații florale, practică – o tematică la alegere.

Decor lumânări cununie și botez. Teorie, demonstrație florală, practică – o tematică la alegere

Florile Corporate – noțiuni generale. Specificul decorațiunilor florale în bussiness. Teorie și demonstrație florală

Florile exotice și specificul lor. Teorie, informații generale

Marketing și fotografie de produs specific în florărie. Plan de marketing. Specificul promovării produsului floral în Social media. Teorie, informații generale.

Detalii. Program curs

PROGRAM ZILNIC – 8 ore pe zi, în intervalul 9.30 – 18.30 cu pauza de masa de o ora

NUMAR DE PARTICIPANTI – 6  persoane

LOCATIA: Timisoara, strada Arinului 14

Trainer Anca Vlad

Florar Decorator conform COR

Formator adulti acreditat CNFPA

Experienta de 19 ani in florarie la toate nivelurile cerute de piata

NLP Practitioner

https://www.youtube.com/c/AncaVlad

https://www.facebook.com/anca.vlad.9250

Preț. Modalitate de înscriere

Prețul acestui program este de 3.800 lei

Înscrierea se face completând formularul de mai jos.

Plata se face integral la înscriere sau în două tranșe egale, 50 % la înscriere și 50 % în prima zi de curs.

Prețul include toate materalele și accesoriile folosite, gustări snaks, apă și cafea, portofoliu de fotografii profesionale ale produselor florale realizate.

Sunt Anca Vlad și vă aștept cu drag, bucurie și emoție să creștem împreună în minunata lume a florilor. 

Pentru informații suplimentare, mă puteți suna la 0723320989.